Traverseaza Corect!
Lansarea proiectului de educaţie rutieră
”Traversează corect!”
16 şi 17 iulie 2011
Autoritatea Rutieră Română - ARR şi Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră organizează, în nopţile de 16/17 şi 17/18 iulie acţiunea „Traversează corect!”, care îşi propune sensibilizarea participanţilor la trafic în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere.
Acţiunea se înscrie în cadrul campaniei naţionale „Răspundem pentru Siguranţa Rutieră” şi va consta în amplasarea, într-un număr de 150 de intersecţii din Bucureşti, a unor inscripţii cu vopsea pe asfalt, care reprezintă conturul unei victime umane, produse în urma unui accident de circulaţie prin traversarea prin locuri nepermise (la distanţă de trecerea de pietoni) sau de neadaptarea vitezei de rulare a autovehiculelor în apropierea trecerilor de pietoni.
Proiectul de educaţie rutieră „Traversează corect!” îşi propune îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi respectare a normelor rutiere precum şi conştientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulaţie.
Acţiunea organizată de Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră se va derula sub supravegherea reprezentanţilor Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, ai Autorităţii Rutiere Române - ARR, cu sprijinul voluntarilor, care reprezintă Societatea Studenţilor în Medicina din Bucureşti, cu care Serviciul Secretariatul Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră din cadrul Autorităţii Rutiere Române - ARR are un parteneriat în derulare în domeniul siguranţei rutiere, precum şi a studenţilor de la Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Transporturi – Secţia Ingineria Transporturilor şi a Traficului, aflaţi în activitatea de practică la A.R.R
